luni, 18 noiembrie 2013

Eliza 1 an

10noiembrie
Ma tot întreb unde merge timpul.. Se scurge intr-un fel anume si ma tem ca pierd atâtea..                    
Eliza mea împlinește in nici 2 zile un anisor. Anul trecut pe vremea aceasta eram internata, așteptând cu sufletului gura sa o cunosc pe cea mică.
-----
18noiembrie
A trecut si ziua ei, a trecut si dubla petrecere in care am sarbatorit-o si o iubim mai mult pe zi ce trece.
Pare un cliseu, insa momentele prin care trecem par unice si asa mi-as dori sa le pot pune in rama si sa mi le pastrez astfel pentru totdeauna! Mi se pare ca trece timpul prea repede si nu reusim sa asimilam tot ce ni se intampla.

Micuta Eliza merge in picioare. Nu am notat data, desi mi-ar fi placut, stiu doar ca avea putin peste 11 luni atunci. Am pus mana pe telefon si am filmat-o, intrucat nu mi-as fi imaginat ca un copil care merge pentru prima data poate fi atat de exuberant si fericit ca merge singur...de parca ar fi asteptat clipa asta mai mult decat am asteptat-o eu;))) Chiuia si alerga repede repede, fericita la maxim ca da, in sfarsit poate ajunge peste tot fara sa se mai 'roage' de noi;))
Striga tata cat e ziua de lunga, iar cand aude usa si il vede prin geam, nu ne mai intelegem deloc! Tati e topit de-a dreptul..merge dupa el ca un catel si asa il cearta cand intra in casa si fuge repede sa isi spele mainile inainte de a o lua in brate. Ea crede ca el va pleca iar si face taraboi.
Cu o zi doua inainte de ziua ei, a inceput sa alterneze Tata cu Mama, sa nu cumva sa ma supar ca ma striga doar atunci cand e prea necajita/ obosita/ suparata.
In continuare adoarme unde reuseste, asta daca e scoasa la plimbare.
 'Afara' e prietenul ei cel mai bun si sa ne fereasca Dumnezeu sa plecam la munca fara sa ne conduca domnisoara la poarta. Infofolita la viteza cu geaca si caciula de imprumut, sa nu cumva sa ramana in urma, nici Pas nu zice, numai sa nu rateze traseul pana la poarta, chit ca-i ingheata nasucul, singurul care i se mai vede din gramada adunata in jurul sau.
Al doilea prieten al ei e sticla cu biberon: goala, plina, cu ceai/ apa/ lapte, nu conteaza. Sa fie prezenta si daca se poate, sa o taraie atarnata in dinti de colo-colo! Pana sa mearga, o purta ca un catel ce duce un os, in timp ce se deplasa rapid in 4 labe. Acum a schimbat modul de deplasare, insa sticla tot asa o tine, ca mainile sunt folosite pentru mentinerea echilibrului (intinse in fata, ca un zombie mic;))sau pentru subtilizat chei, telefoane, talpi de papucei sau jucarii mici-mici ce se cer molfaite, cat sa ne bage'n boale si nu alta, in timp ce face Mniam-Mniam. de parca ar fi cea mai fina ciocolata!

Ce sa mai spun? Azi am prins-o umplandu-l de bale pe un bebe roz primit cadou. Il pupa de-l termina, in timp ce scoate si sunetul specific de pupatura de om mare. Ce mai, acus nu o mai prindem din urma! Deja intru in depresie;))! Ca ma pupa pe mine de ceva timp, hai, inteleg, ca-mi creste inima ca un balon cu heliu, da' sa se pupe cu toata lumea, hai ca nu's de-acord.
Si ha! Il striga toata ziua pe tat'su, da se pupat nu-l pupa, SAC! Si nu, nu's invidioasa delooooc!;)
          

3 comentarii:

  1. Vin şi eu cu-ntârziere cu un pupic şi-un La mulţi ani! Mă bucur şi eu de bucuria ei, că a reuşit să meargă. Să vă trăiască, Bianca!

    RăspundețiȘtergere
  2. astept datele tale, ptr a primi premiul de la mine de pe blog.
    URGENT

    RăspundețiȘtergere