Pregatiri de nastere

Nu a trecut mult timp si totusi deja am uitat totul...S-a sters din mintea mea, de parca am vrut anume sa uit.
Nu mai stiu decat ca parca la 36 de saptamani am fost la medic, m-a reprogramat peste inca o saptamanam iar la 37 de sapt si putin am mers cu bagajel cu tot, sa aflam ce si cum.
Am mers pregatita sufleteste sa raman la spital pentru a naste, insa speram ca acest lucru sa ne intample fix atunci, sa nu am timp sa ma sperii sau sa imi fac o mie de ganduri, ca si asa, eram cumplit de speriata.
Era vineri, 9 noiembrie 2012. Am pornit la Iasi cu inima stransa si mi-am luat la revedere de la cei dragi de parca plecam de tot. Am fost consultata si nu mai stiu decat ca mi s-au recoltat analize si am fost internata, cu programarea nasterii luni, pe 12 noiembrie. As fi preferat de o mie de ori sa merg acasa si sa revin luni, insa nu mi s-a permis.
Pe bilet scria iminenta de ruptura uterina.
Ca scria pe bune, sau doar asa, ca sa fie mai simplu de facut cezariana, nu stiu. Bebe avea oricum si cordonul in jurul gatului, placenta nu era in cea mai buna stare. Am facut niste injectii, care am aflat atunci ca sunt pentru dezvoltarea plamanilor bebelusului si m-am cam speriat, intrucat eu ma vedeam cam la termen, nicidecum nu era o nastere prematura.
Am primit permisiunea sa ies la masa si am mers cu Bogdan, inainte ca el sa plece acasa si am facut si niste cumparaturi pentru bebita.
In acel weekend am trait cea mai lunga si grea asteptare din viata mea, am auzit o groaza de povesti si nimic nu m-a incurajat sa fiu mai pozitiva.
Una din viitoarele mamici din salin avea peste 20 de saptamani de sarcina si hemoragie de zile bune. Nu stiu ce s-a intamplat cu ea, bebe nu avea sanse sa supravietuiasca daca ar fi nascut si nici nu vreau sa ma gandesc la ce a mai facut.
Sambata Bogdan a venit iarasi la mine si am iesit din nou in oras, ma simteam ca un balon gata sa explodeze. M-a rasfatat cum a stiut el mai bine, insa stiu ca a simtit ca nu voi fi linistita pana nu se termina totul.
Duminica nu l-am lasat sa mai bata drumul aiurea, insa ziua a trecut greu si pt mine si pentru el si poate era mai bine sa vina. A fost cea mai lunga zi. Am avut la mine tot ce se putea pentru a ma distra si tot nu a fost de ajuns.
Duminica seara am facut ultimul dus, si stiu ca la ora 22 imi uscam parul, peria mea o luase razna si facea un zgomot, de am alertat asistentele si au venit sa afle cine da gauri cu bormasina in salon la noi;))
Am dormit prost...foarte prost..iar dimineata la 6 eram drepti si defilam prin salon, cu bagajul pregatit langa pat. La 7 a fost preluata una din mamele programate pt cezariana.
Am privit-o cu jind, mi-as fi dorit si eu sa se termine odata, insa dr mea ma programase a 4-a parca pentru ziua respectiva, salile de nastere erau insuficiente  si stiam ca daca apare vreo urgenta eu raman sa imi rod unghiile pana nu mai pot. Eu nu eram urgenta,  mai puteam astepta.
Cred ca la ora 9 cand mi-am auzit numele.
Din acel moment am inceput sa tremur din tot corpul si nu m-am mai oprit din tremurat decat pe masa de operatie, dupa ce am fost anesteziata si nu 'drogata', cum imi vine mereu sa spun.
Mi-a fost frica cum nu mi-a fost in viata mea. Nu pot spune exact cauza, aveam in minte o mie de ipoteze si o gramada de nebunii.
Nu as fi stiut ora daca nu ar fi existat o poza cu ceasul din sala de operatii. La 10, 48 in momentul in care a fost scoasa fetita.
Dar despre asta, in alta poveste.